„O zi liberă pentru vaccinare”

Astăzi se află pe Ordinea de Zi a Plenului Senatului proiectul nostru, „O zi liberă pentru vaccinare”
✔️ Votat în unanimitate în Comisia de Muncă, Familie și Protecție Socială la Senat
✔️ Aviz favorabil al Consiliului Legislativ
✔️ Aviz favorabil Consiliul Economic și Social
✔️ Consultări cu Confederațiile Patronale și cu Confederațiile Sindicale reprezentative
Ce prevede proiectul:
✔️ O zi liberă pentru vaccinare și pentru rapel
✔️ Posibilitatea, odată ce campaniile de vaccinare pentru copii vor fi active, de a lua o zi liberă pentru a însoți minorul la vaccinare dacă va fi organizată în afara unităților școlare
Câteva răspunsuri la întrebările primite:
❗ Este încă necesară chiar dacă campania a avansat, pentru segmentul de vârstă activă avem 20% vaccinată cu una sau cu două doze. Mai avem 80% de vaccinat.
Campania de vaccinare merge bine, dar în rândul populației active avem rata de vaccinare de 20%. USR PLUS susține campaniile de vaccinare în rural din ușă în ușă și crearea cadrului de motivație suplimentară pentru a păstra ritmul accelerat a vaccinării în rândul populației active pentru eliminarea cât mai curând a tuturor restricțiilor
❗ Mediul privat a pus umărul pe toată perioada pandemiei, deși au fost puternic afectați, acum pot organiza centre proprii de vaccinare, caz în care nu mai vor acorda ziua liberă pentru deplasarea la centrele publice. Sunt angajatori care au dat deja această zi liberă, dar ca să poată asigura cadrul de 100% vaccinare sunt necesare măsuri suplimentare și nu măsurile coercitive sunt soluția, ci cele de încurajare. Odată cu adoptarea inițiativei legislative, vor avea și cadrul care să le permită să poată elimina masca la unitatea de lucru, în birouri. Impactul în bugetul unui operator privat, în lipsa unei cote de vaccinare ridicate, dacă au persoane infectate Ccu SARS-CoV-2 și măsuri de carantină ale contacților acestora, nevaccinați, este semnificativ mai mare decât ziua liberă de vaccinare.
❗Bugetul de stat salvează bani astfel. Campania de vaccinare este organizată cu plata cu ora a medicilor și personalului medical din centre, indiferent de câte persoane se vaccinează (excepție de la asta fac medicii de familie), așadar centre de vaccinare unde există înghesuială după ora 18.00 și în weekend, dar nu vin oameni la vaccinat decât ca excepție în intervalul zilelor de muncă, 9.00 – 17.00 sunt centre de cost care vor fi mult mai bine folosite cu un flux continuu de lucru. Alternativa, și anume varianta de suplimentare a centrelor seară și în weekend, are provocări mari legate de resursa umană disponibilă (mai multe centre cu intervale orare mai scurte implica resursă umană mai multă și deja cu centrele existente am ajuns la provocări legate de angajarea personalului medical).