Maraton al vaccinării în comuna Doicești. Om cu om oprim pandemia!

‘Îmi doresc revenirea la normalitate și sunt sunt convins că dâmbovițenii își doresc același lucru. Șansa de a petrece un concediu real în această vară, alături de ocazia de a ne revedea cu oameni dragi. De a ne îmbrățișa și de a ne ști familia, rudele și prietenii în siguranță. Pentru că siguranța și sănătatea primează. În continuare.

Salut astfel inițiativa Directiei de Sănătate Publică Dâmbovița, Instituția Prefectulul Dâmbovița, Primăria comunei Doicești și Serviciul de Ambulanță Dâmbovița, cele care, împreună, organizează în acest week-end un maraton al vaccinării în comuna Doicești. Felicit de asemenea din toată inima implicarea grupului de firme Soceram – Cemrom pentru implicarea lor și pentru ideea inedită de a premia, în cadrul unei tombole, alegerea responsabilă a cetățenilor din județul Dâmbovița.

Imunizarea va avea loc vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08.00 – 20.00, în cadrul Casei de Cultură-Colonie Doicești, și se va realiza cu serurile Pfizer, Moderna, Astra Zeneca și Johnson&Johnson.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19. Om cu om oprim pandemia!