PSD şi PNL taie din bursele elevilor

Tot mai mulţi sindicalişti au ales să iasă în stradă, nemulţumiţi de actuala conducere a ţării, formată din PSD şi PNL.
Nici elevii nu sunt liniştiţi după ce guvernanţii social-democraţi şi cei liberali au hotărât să taie din bursele şcolare.
Copiii care au medii mai mici de 9.50 îşi iau adio de la banii primiţi de la stat pentru munca și meritele lor.
Discuţiile pe tema mediei au fost şi vor mai fi, dar nu este normal ca regulile pentru stabilirea cuantumului burselor să fie schimbate peste noapte. Nu schimbi regulile jocului în timpul jocului.
Astfel de decizii pot fi luate, cu motive bineîntemeiate şi argumentate, cel mai devreme în următorul an de învăţământ.
Rămâne de văzut ce alte categorii se vor trezi cu veniturile micşorate, mai cu seamă în această perioadă când facturile la utilităţi au explodat, iar coşul zilnic este din ce în ce mai scump.