Numirea lui Alexandru Stănescu la ANRE, neconstituțională

🔋 Energia rămâne un domeniu care-ar trebui prioritizat în țara noastră, poate mai mult ca niciodată. Pentru că e nevoie de predicitibilitate în această perioadă atât de complicată. Pentru că românii trebuie să fie siguri de faptul că beneficiază de suport în anul în care prețul facturilor a luat-o razna. Cu atât mai important rămâne ca la conducerea ANRE – Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, să fie un bun profesionist din domeniu, nicidecum o persoană numită politic.

⚖️ Mă bucur că USR a avut dreptate atunci când a contestat numirea lui Alexandru Stănescu din vârful ANRE. În fapt, o „înscăunare” marcă înregistrată a PSD. CCR a făcut lumină în acest caz și a admis cererea de neconstituționalitate depusă de către colegii mei. Nu c-ar fi vreodată momentul pentru „politrucie” dar acum era cel mai prost moment dintre toate. E însă cel mai bun moment pentru a aminti din nou că numirile politice reprezintă o practică toxică ce trebuie să dispară din România, cu atât mai mult la vârful unor instituții atât de importante, de-a căror performanță sunt direct interesați milioane de cetățeni.

🧑‍🤝‍🧑 E mare nevoie acum de oameni competenți în fruntea ANRE, de oameni care să vină cu soluții concrete, cu strategii coerente și propuneri „dublate” de cercetare, pentru ca românii să aibă ceea ce-ar trebui să reprezinte pura normalitate, nicidecum vreun lux: acces nemărginit la energie, la prețuri decente. Mai ales acum. Rămânem astfel vigilenți, pentru ca acest lucru să se poată întâmpla iar un politruc să nu fie schimbat pur și simplu cu altul.