Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dă bir cu fugiții

💸 Vremea bună e tot mai prezentă în țară iar lunile cu facturi uriașe la întreținere se apropie de final. Problema rămâne însă. În primul rând pentru că foarte mulți români vor fi nevoiți să achite eșalonat tarifele duble față de anul precedent; în unele cazuri, mai mult decât duble. În al doilea rând, pentru că, în lipsa unor legi predictibile, iarna viitoare se anunță la fel de complicată pentru milioane de oameni.

🔋 În tot acest timp, (încă) Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dă bir cu fugiții. Și atunci când e somat să explice care-s soluțiile pentru ca românii să nu fie nevoiți să suporte integral creșterile uriașe de prețuri, și când i se impută faptul că ne-a făcut (și mai) dependenți de gazul rusesc. Grupul USR a depus între timp în Parlament nu mai puțin de trei cereri de chemare a ministrului Energiei la „Ora Guvernului”, două fiind aprobate, alături de o moțiune simplă împotriva acestuia. Nicio cerere nu a fost până acum onorată de către Virgil Popescu. Și nici nu se întrevede c-ar putea fi, în zilele care vin.

💡 Cât despre soluții, colegii mei au propus deja câteva. Nu puține: scăderea la 5% a TVA-ului, eliminarea accizei și a certificatelor verzi, credite fiscale pentru firme, plus extinderea legii consumatorului vulnerabil prin acordarea de vouchere pentru a ajuta românii să plătească facturile la energie, alături de adoptarea Legii Offshore. Sunt propuneri de bun simț, sustenabile care, alături de-o strategie pertinentă a Guvernului, ar putea să ne scoată din această criză. Firește, atât timp cât există asumare, nu fugă de responsabilitate.