Acum un an, Ministerul Transporturilor arăta mai bine ca niciodată. Proiecte peste proiecte, ”deadline”-uri clare, transparente, asumate și sentimentul că România „se mișcă”. Odată „dat jos” Cătălin Drulă însă din fruntea ministerului de către „garda veche” PSDNL, peste Transporturi s-a așternut liniștea. „Înscăunat” în ciuda reputației execrabile „câștigate” din timpul ”OUG 13 – Noaptea ca hoții”, Sorin Grindeanu a „ucis” din fașă mai multe proiecte, în timp ce altele au dispărut pur și simplu. Ultimul proiect din PNRR „pe rol”, Autostrada A3 Transilvania – Între Cluj Napoca și Zalău, „moare” la rândul său.
După luni de zile de promisiuni neonorate și ordonanțe de urgență care n-au făcut decât rău, astăzi, într-un final, principalul constructor al autostrăzii a oprit lucările și a părăsit șantierul. Cei 42 de kilometri, cu o valoare de 400 de milioane de Euro, erau singurii aflați până astăzi în lucru „sub” PSDNL din întreg PNRR-ul pe Transporturi. De astăzi nu mai sunt nici ei. Rămân doar imaginile dezolante cu un șantier gol în mijlocul verii și, cel mai probabil, alte promisiuni deșarte în zilele ce urmează. Pentru că „pe hârtie” stăm probabil la capitolul autostrăzi la fel cum stăm la capitolul spitale regionale..