După mai bine de 32 de ani de democrație, jurnaliștii români suferă încă represalii din partea „vechii gărzi” politice. O spune clar și răspicat ultimul raport al Comisiei Europene, care plasează țara noastră în grupa de mare risc în ceea ce privește libertatea presei. Întorși parcă pe timpul “tovarășilor” Iliescu și Năstase, atunci când „partidul făcea legea”, asistăm la hărțuirea jurnaliștilor independenți și chiar la violența verbală sau fizică împotriva acestora. Cazul Emiliei Șercan, cea care a demascat plagiatul lui Ciucă și care a fost mai apoi victima unui veritabil kompromat orchestrat de către cei aflați acum la putere nu e singular. Am văzut cu toții în ultima vreme reporteri hăituți, sechestrați sau chiar bătuți cu bestialitate. Exemplele Mihai Dragolea sau Tiberiu Boșutar, agresați fizic într-un mod inimaginabil doar pentru că relatau despre jaful de lemne și tăierile ilegale din județul Suceava sunt încă vii în mintea multora dintre voi, știu asta. Exemplul Lucia Goracci, jurnalista sechestrată de către senatoarea Șoșoacă e și el recent.
Un stat democratic are imensă nevoie ca presa să fie lăsată să își facă treaba. Da, presa poate fi incomodă. Da, există și cazuri în care ea nu servește cu adevărat comunitatea, mai ales atunci când este condusă de către infractori dovediți deveniți fugari. Asta nu înseamnă însă că orice altă forță dincolo de temeiul legal ar trebui lăsată să intervină. Pentru că atunci când intimidarea are loc, presa își pierde statutul de câine de pază al democrației. Și suferim mai departe cu toții din această pricină. Fără excepție.
Pumnul băgat în gură nu-i însă singura mare problemă a presei, astăzi. Același raport al Comisiei Europene subliniază și că nu există suficientă transparență în ceea ce privește promovarea politică în presă. Concret, PSD încă refuză să pună la dispoziție lista de publicații pentru care plătește, lunar, sute de de mii de euro. Din bani publici, nicidecum din propriul buzunar. În tot acest timp însă, osanalele la adresa PSDNL continua să consume kilograme de cerneală în fiecare zi. De teamă? De spaimă? Doar cei care ne conduc astăzi pot să răspundă.