🏗️ O promisiune electorală a actualei Coaliții de Guvernare PSDNL ce nu se dorea a fi onorată niciodată. O încercare de a arunca responsabilitatea pe USR, imediat ce alegerile s-au încheiat și tăierile de panglici nu mai puteau fi surprinse de camere și blitz-uri. O presiune constantă pusă prin interpuși și o dorință de a „căpușa” prin naționalizare o altă companie „fanion” a României. Din fericire, nu am cedat. O mână de oameni care, deși nu promiseseră și nu-și asumaseră salvarea unui combinat ce părea aproape imposibil de salvat în sensul adevărat al cuvântului, au ales să muncească neîntrerupt pentru a găsi o soluție. Pentru oameni. Pentru Dâmbovița. Pentru conservarea unui simbol local și nu numai. Azi, la mai puțin de 2 ani distanță, pregătirile sunt în toi pentru repornire iar primele investiții majore în mentenanță au fost deja făcute.
✅ Azi, la mai puțin de 2 ani distanță, regăsim la COS din nou o mulțime de angajați, alături de un plan de business cu enorm de multe perspective. Nu-mi doresc să spun mai multe, COS trebuie să decidă cum va dori să comunice cu voi și către voi fiecare pas de acum încolo. Au oameni profesioniști, extrem de capabili să o facă. Vreau să spun doar atât: se poate! Pentru că dincolo de piedici și de fake-news-uri, atunci când lupți cu altruism, soluțiile nu întârzie să apară. COS devine încet dar sigur un exemplu de succes. La nivel național. Un „far” care să „lumineze” calea altor mari companii aflate în dificultate din cauza politicilor păguboase orchestrate de către diverși „demnitari”. Companii sărăcite, nu sărace. Exemplul COS poate fi replicat. Trebuie doar să se dorească. Sunt extrem de bucuros că suntem astăzi parte al acestui exemplu. Dâmbovița merita din plin acest lucru.