Români, guvernarea PSDNL v-a pregătit o nouă povară – TAXA PE SOARE!
De parcă inflaţia, preţurile tot mai mari, facturile uriaşe, ratele tot mai grele nu ar fi suficiente pentru români, aleşii PSD şi PNL au decis să îi împovăreze pe oameni cu o nouă taxă ameţitoare – TAXA PE SOARE!
S-a întâmplat cu o seară chiar înainte de Ziua Naţională a României, când Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă care îi vizează pe cei care şi-au montat panouri fotovoltaice.
Astfel, atât persoanele fizice cât şi societăţile comerciale care deţin panouri fotovoltaice cu ajutorul cărora produc curent vor fi nevoiţi să îşi monteze contoare speciale, pentru a fi taxaţi pentru energia produsă şi consumată tot de ei.
Decizia aleşilor PSDNL nu va face altceva decât să îi determine pe oameni să nu mai investească în energia verde.
Interesele cui le protejează statul în detrimentul propriilor cetăţeni şi firmelor oneste?
Suntem în plină criză energetică, iar “boşii” din PSD şi PNL dau cu taxe în români din ce în ce mai des.
USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe de urgență care pune în pericol toate țintele de investiții în energie regenerabilă. Statul ar trebui să încurajeze cetățenii și firmele să devină prosumatori și să elimine birocrația în domeniu.
Cumulând puterea mică a celor mulți, vom putea asigura mai repede independența energetică a țării și vom crește potențialul de export de energie. În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalații cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiție în energie din România din ultimii ani și a fost făcută de mulți cetățeni și companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare). În schimb, Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni din două surse de finanțare importante:
a) 500 de milioane de euro din PNRR (negociate de USR) pentru panouri fotovoltaice b) 1,4 miliarde de euro are România din Fondul de Modernizare al UE.