Dincolo de orice, reușita generației pașoptiste de a înfăptui unirea atât de așteptată la acea vreme, s-a datorit perseverenței și diplomației. Înțelegerii faptului că „unde-s mulți, puterea crește” și că, adesea, forța comunității e mult mai puternică decât ar putea „elitele politice” să creadă. Exemplul lor rămâne unul din care avem atât de multe de învățat, astăzi, în continuare. De la acea zi de grație au trecut, iată, 164 de ani iar România de astăzi se găsește într-o situație similară: aceea de a se transforma în bine. Din temelii. Având suportul PNRR și a zecilor de miliarde care pot (și trebuie) să „intre în țară”. Beneficiind de asemenea de un Plan de Reconstrucție. Ce trebuie să se întâmple? Două lucruri doar: s-avem oameni politici și demnitari altruiști, care să înțeleagă că e un privilegiu faptul că se află în slujba cetățenilor și să avem comunități care să-i aleagă pe aceștia, în detrimentul unei gărzi vechi, interesate mai degrabă de propriile beneficii.