Alegerile au trecut, metehnele tovarășului Bătrânu nu se opresc…
Aflu de la colegii mei consilieri USR în comuna Comișani că tovarășul Bătrânu, primarul în funcție și proaspăt reales pentru un nou mandat în fruntea localității, își continuă acțiunile de intimidare la adresa noastră, a opoziției.
Fostului șef de gară nu îi prea place să fie avertizat când greșește, când ceva nu face bine; totul trebuie să fie în litera și în spiritul său social-democrat.
Ce să vezi? Nu se poate decât după placul și pofta inimii edilului. E de datoria noastră, a celor aflați în opoziție, în Consiliul local Comișani, să le spunem oamenilor ce matrapazlâcuri se fac în primărie, de cine și cum .
Colegul meu, Gabi Stana, este șicanat și mai nou amenințat că va fi deposedat de o suprafață de 2000 mp din terenul său, într-o situație cu multe semne de întrebare .
E clar că tovarășul primar își dorește mai ales „curățenia” în opoziție, tactica binecunoscută – ciocu’ mic, așa că de la amenințări trece la fapte .
Voi fi prezent, marți, la Comișani, când se anunță un nou show marca Bătrânu. Revin cu detalii…