Un vot către PNL e pur și simplu un vot către PSD!
Acesta nu este, din păcate, (doar) un alt slogan de campanie electorală, ci o realitate de fapt. Cel mai bun exemplu la care mă pot gândi se petrece la Băleni, în Dâmbovița.
În comuna dâmbovițeană, cunoscută pentru legumicultorii săi, alegerile locale au fost câștigate, în 2024, de PNL – liberalii câștigând atât Primăria cât și Consiliul Local.
Primarul până în acest an în funcție, liberal până mai ieri, a pierdut însă, trecând înainte de alegeri la PSD. Pesemne că retorica sa din 2020, „un vot pentru PNL e un vot împotriva practicilor PSD din Dâmbovița” a avut succes, dar nu așa cum se aștepta el.
Povestea nu se încheie aici însă: De curând, consilierii locali din Băleni și-au ales și viceprimarul. Surpriză!, deși liberalii aveau majoritate simplă (de 8 la 7) și puteau să-și impună omul, viceprimar a fost ales un consilier local… PSD. Frație “pe față”, marca PSDNL, pe scurt.
Concret, între atâtea „sărituri” dintr-un partid în altul, constatăm că ambele partide au cam aceiași oameni. Oameni care joacă după cum li se spune și care au grijă unii de alții, în detrimentul comunității.
În tot acest timp, „la centru”, PSD și PNL se atacă pe la televiziuni, încercând să inducă lumea în eroare că ar fi rivali, nu frați de cruce – de vreme ce continuă să guverneze împreună și să stabilească regulile jocului și-n localitățile din România. Poate că nu reușesc totuși să prostească chiar pe toată lumea!
CMF – 11240015
sursa foto: damboviteanul.com