Documentar Recorder: Justiția capturată

Începuturile mele în viața publică se leagă inevitabil de protestele anticorupție, OUG13 reprezentând un moment în care, asemeni a peste 700.000 de români, am simțit că nu mai pot să tac. Și atunci, la fel ca și acum, mi-am dorit o Românie în care să fim cu toții egali în fața legii.
Documentarul Recorder, „Justiție capturată”, ne arată din păcate însă, că nici astăzi lucrurile nu stau așa și că-n țara asta avem încă o gașcă ridicată deasupra legii. E o realitate de fapt, oricât de dură e ea.
Dincolo de toate certurile din Coaliția de guvernare, dincolo de viziuni distincte, opinii personale sau atacuri, știm astăzi că întreaga Românie își dorește fără echivoc un lucru: DEPOLITIZAREA completă a justiției și eliminarea privilegiilor din Sistem. ACUM.
Ar fi astfel absurd ca vreun partid sau altul să încerce să tergiverseze asta sau să mute discuția într-o altă direcție; sau, mai concret spus, ar fi un afront la adresa românilor.
Eu nu consider că am vreo mare putere în Parlament. Sunt o voce, între alte 464 de voci. Fiți însă siguri că voi vorbi răspicat despre acest subiect, că voi încerca să îi conving și pe alții și că voi vota cu ambele mâini pentru ca partidele politice să nu mai aibă nicio influență în exercitarea actului de justiție.