Inundațiile nu pot fi prevenite prin declarații, ci prin investiții

Felicitări, Diana Buzoianu, pentru că ai făcut din lucrările de protecție împotriva inundațiilor o prioritate. În 2026, sunt mobilizate pe teren un număr record de investiții în baraje, diguri și poldere.
Doar trei dintre aceste proiecte – la Surduc, Frumoasa și Cuceu – vor contribui la protejarea a peste 20.000 de oameni și a unor comunități care s-au confruntat în trecut cu inundații severe.
Prevenția înseamnă mai puține familii afectate, mai puține gospodării distruse și mai multă siguranță pentru oameni.
Așa arată o administrație care nu așteaptă să apară problemele, ci investește pentru a le preveni.