Cine pleacă să salveze vieți, nu trebuie să ajungă el însuși victimă

Atacul asupra unei ambulanțe din județul Cluj, pornit din cauza unei minciuni răspândite pe Tiktok, ne arată cât de periculoasă este dezinformarea și cum se transformă în violență în afara rețelelor de socializare.
Chiar în ziua atacului, a intrat în vigoare o lege propusă de colegii noștri, Diana Stoica și Remus Negoi, care înăsprește pedepsele pentru agresarea personalului medical.
Pentru lovire sau alte violențe, pedeapsa este acum de 1 până la 5 ani de închisoare, iar pentru faptele mai grave, pedepsele cresc corespunzător.
Un lucru e foarte clar: medicii, asistenții, ambulanțierii și toți cei care intervin pentru a salva vieți, trebuie protejați de stat.
Iar cei care îi atacă trebuie să știe că există consecințe serioase.
Felicitări Diana Stoica și Remus Negoi pentru această lege și lui Vlad Voiculescu pentru că a adus în atenție această coincidență.