Parcursul european al Republicii Moldova este la început

 

Parcursul European al Republicii Moldova este abia la început. Primii pași, poate cei mai grei, au fost făcuți. Obstacolele au fost multiple: dezinformarea, propaganda, agenții de influență, toate aceste elemente având drept numitor comun Rusia lui Putin.

Într-o democrație firavă, abia ieșită de 4 ani de sub firele Kremlinului, orice mișcare înapoi poate fi sinonimă cu mulți alți ani ai unui prezent care va fi sinonim cu trecutul. Un trecut rece, tern și gri, pe care moldovenii nu și-l doresc cu adevărat.

În această ecuație, un om a părut de neclinitit. A ales un drum. Un drum profund European. A ales o direcție și un obiectiv foarte clar, menit să schimbe istoria Moldovei: Uniunea Europeană. Acest om e Maia Sandu. Absolventă de Harvard, Maia ar fi putut avea o carieră stelară, departe de casă. A ales să revină însă la Chișinău în urmă cu un deceniu și de atunci luptă pentru un viitor mai bun pentru o țară întreagă.

Mâine, Republica Moldova nu își alege doar președintele. Alege viitorul său deplin. O țară cu adevărat independentă sau una care continuă să fie controlată de un păpușar care nu are cum să-i vrea binele.

Din fericire, Diaspora Moldovei și-a spus răspicat alegerea și a cântărit enorm în rezultatul Referendumului. Mai este însă un hop de trecut. Fiecare vot devine astfel esențial. Succes, Maia Sandu! Succes Moldova! Succes, Europa!

Copyright: Dan Perjovschi