Ofertele pentru lărgirea la 4 benzi a DN71
📌 Compania Națională de Drumuri anunță cu fast că s-au depus două oferte pentru proiectarea și execuția lucrărilor de lărgire la patru benzi a Drumului Național 71, pe tronsonul Bâldana – Târgoviște.
📌 Prima reacție a fost să mă bucur de veste, mai ales că tranzitez aproape zi de zi acest drum dintre Târgoviște și București.
⛔️ Bucuria nu mi-a durat însă mult când am aflat că una dintre firmele implicate este aceeași la care CNAIR a zis pas, anul trecut, din cauză că nu a depus garanția necesară derularii procedurilor.
⛔️ Și cum o vestea rea nu vine niciodată singură, aflu că a doua firmă care își dorește această mare lucrare este fix cea care a depus singura ofertă pentru modernizarea DN71, Târgoviște – Sinaia, dar CNAIR a descalificat-o și anulat licitația, în urmă cu o lună, fără să se spună concret din ce cauză.
🙄 🎩 Gura târgului vuiește că la mijloc ar fi o cumetrie în afaceri ale social-democraților din Neamț, iar societatea care s-a înscris acum este cam aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. Roșie, evident.
⁉️ Nu am cum să nu îmi ridic mari semne de întrebare cu privire la seriozitatea acestor firme, dar mai ales cu regretul că șansele rămân în continuare la fel de mici să vedem și mai ales să putem circula pe cele patru benzi atât de promise de 30 de ani încoace…
Fotografie preluată – wikipedia