„Matematica puterii” sau cum cifrele „dau cu virgulă” în Consiliul Local al municipiului Târgoviște
Acum două săptămâni spuneam despre discrepanța dintre bugetul local prezentat pe site-ul Primăriei Târgoviște și bugetul prezentat „pe hârtie” consilierilor locali, în forma în care el avea să fie votat de către aleși. Vorbeam atunci despre nevoia transparenței, într-un moment în care, vedem bine, oamenii par că și-au pierdut (pe bună dreptate) încrederea în clasa politică, fie ea și locală. Ieri, o nouă surpriză: aflu că s-a făcut o rectificare de buget, ceea ce n-ar fi nicio problemă, cu atât mai mult cu cât noul buget urmează să fie mai mare; atâta doar că cifrele „dau din nou cu virgulă”. O simplă operație aritmetică – adunarea – dă bătăi de cap executivului primăriei. Total buget local inițial plus suma adăugată acum NU COINCIDE cu suma prezentată consilierilor locali.
Greșelile sunt umane și pot fi iertate. Problema majoră ține însă de faptul că aceste proiecte NU sunt discutate pe larg, în ședințele comisiilor care nu-s publice, cifrele fiind „fluturate” pur și simplu de la microfon, așteptându-se probabil ca, în ziua votului, consilierii să răspundă pur și simplu cuminți la apel și să pună „ștampila” acolo unde li se spune. Uite însă că, atunci când vine vorba despre USR, consilierii cer să vadă documentele, să le analizeze și să se asigure că „socoteala de acasă” se potrivește „cu cea din târg”. N-am cum să nu le recomand și consilierilor celorlalte partide să ia aminte, cu atât mai mult cu cât, în cazul vreunui abuz „copt” de către cineva, votul „la apel” s-ar putea să devină problematic…asta înainte de a-i ruga, firește, să aibă cele mai bune intenții ale comunității în minte; la urma urmei, pentru asta sunt acolo. Pentru că „matematica binelui” e simplă – pui comunitatea pe primul loc și ai câștigat; în timp ce „matematica puterii”, iată, dă cam des cu virgulă…
Concret: în proiectul de hotărâre privind rectificarea se menționează că bugetul se majorează la partea de venituri și la partea de cheltuieli cu suma de 18.618.000 lei. Având în vedere că bugetul local total aprobat în data 31.01.2023 este de 532.040.00 lei rezultă că prin majorarea cu suma amintită rezultă un buget local rectificat în valoare totala de 550.658.000 lei. Din anexa nr. 1 la proiectul de buget rectificat valoarea acestuia este de 550.954.000. Diferență 296.000 lei