Ne propunem să investim în ideile tale!
Ai idei care ar ajuta comunitatea? Ai simțit frustrarea de a nu-ți simți vocea ascultată de către cei aflați la conducere, chiar și atunci când aceștia nu aveau poate expertiza ta? Ai simțit marginalizarea sau ignoranța conducătorilor locali, pentru simplul fapt că aceștia și-au transformat în lege obiceiul de a avea cuvântul final, fără drept de apel, în ceea ce privește comunitatea?
Se prea poate că da. Li s-a întâmplat celor mai mulți dintre noi, aici, la Târgoviște, în Dâmbovița și în restul țării. În calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Târgoviște, alături de colegii mei din Alianța Dreapta Unită, îți spunem că e timpul ca cineva să te asculte cu adevărat. Și să transforme acest obicei sănătos în lege. Pentru că Târgoviștea și târgoviștenii pot și merită mai mult.
Se poate să fi auzit, măcar în treacăt, despre bugetarea participativă. Pe scurt, acele proiecte în cadrul cărora localnicii vin cu idei pentru a îmbunătăți viața comunității iar administrația le finanțează din bugetul de investiții local. Totul în urma unui concurs de idei la care participă toată comunitatea .
În 2019, ideea a părut de altfel să fie încercată aici, la Târgoviște. Din păcate, doar pe hârtie. Pe scurt, o sumă de promisiuni rămase neonorate și un eșec lamentabil care s-a sfârșit cu zero proiecte concretizate .
Da, ai citit bine. Deși au fost alocați bani, deși au fost proiecte câștigătoare, desemnate chipurile în urma unui concurs, nu s-a mai implementat nimic până la urmă iar banii s-au dus tot acolo unde au știut alții că e mai bine .
Noi vrem ca tu să fii parte din decizie, să fii parte activă din viitorul comunității, să simți că faci parte cu adevărat dintr-o comunitate ce merge cu încredere spre viitor, aici, la Târgoviște! Pentru că orașul acesta nu ar însemna nimic fără oamenii săi. Nici fără tine.