Guvernul dă cu (mă)Ciuca-n energie
Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs! Guvernul condus de Nicolae Ciucă s-a gândit, în al 12-lea ceas, să înființeze un comitet interministerial în domeniul energiei. Cu ce scop? Să ne lumineze din ce cauză s-a ajuns la scumpirea energiei și ce soluții ar putea apărea pentru ca fenomenul să nu scape și mai mult de sub control. Asta în condițiile în care cei mai mulți dintre români au primit deja facturi uriașe pe care n-au cu ce să le plătească.
Nu înțelegem însă cu ce se ocupă ministrul Energiei și specialiștii din jurul dumnealui, bănuim că îi are, sau ar trebui să îi aibă. De ce nu s-a intervenit până acum să nu se ajungă aici și de ce totul pare, vorba românului, în dorul Lelii…