Primăria Târgoviște și site-ul “la mișto”

Primăria Municipiului Târgoviște are un site ce pare a fi făcut “la mișto”. Pagina de internet a administrației locale este neactualizată, cu o temă învechită, iar informațiile postate aici par aruncate de colo, colo, de-și prinde bietul cetățean urechile.
Că nu arată deloc bine pagina www.pmtgv.ro se vede cu ochiul liber, dar intrând în profunzime dăm peste aspecte cu multe semne de întrebare.
Semnalam zilele trecute că propunerea de buget al municipiului Târgoviște nu a fost postată pe site, așa cum era obligatoriu, până la data de 12 ianuarie. Nici azi nu este.
Am încercat să-o căutăm, poate o fi pe undeva și n-o vedem noi. Am scotocit, am scotocit și iarăși am scotocit. Negăsind propunerea de buget am zis să folosim funcția de căutare existentă pe site. Și rezultatul căutării a fost o eroare.
Ce să vezi însă, azi a dispărut secțiunea de căutare de pe site-ul primăriei. Da, nu este o glumă, chiar a dispărut.
Încerc să înțeleg ce au de ascuns edilii locali de se feresc atât de mult de transparență în ceea ce privește banul public.
Băieții nu fost însă suficient de pricepuți și au scos secțiunea de căutare doar de pe varianta de desktop a site-ului. În varianta de mobil încă poate fi accesată zona de căutare. Și dă aceeași eroare!
Probabil, șefii administrației sunt ocupați cu multe alte treburi importante şi pagina de internet nu contează pentru dumnealor, iar cei care au nevoie de informații de interes public n-au decât să formuleze cereri peste cereri și să facă drumuri peste drumuri la primărie ca să afle ceea ce doresc…