Despre violență și înțelegerea că nu există o apologie a ei
Am ales dintr-un singur motiv să nu postez video-ul cu hărțuirea și amenințările colegei mele din Mogoșoaia, consilierul local Felicia Ienculescu Popovici: imaginilea acelea m-au afectat profund. Mai ales ultimele secunde. Acel strigăt surd după ajutor, la care știam că nimeni nu a răspuns atunci, acolo. O realitate a modului în care, unii dintre cei de lângă noi, aleg să-și folosească forța superioară, mizând pe legea pumnului atunci când calea rațiunii n-are cum să fie de partea lor. Sunt multe lucruri care s-ar putea spune despre acel incident. Adevărul e însă că toate acestea pot fi sintetizate simplu: astfel de gesturi sunt incalificabile iar normalizarea lor n-ar face decât să ne aducă mai aproape de anarhie. Și de pierderea oricăror valori umane. A amenința atât de veninos un om e degradant și incalificabil. Atât. Orice apologie a răului ne-ar face complici.
N-am mai putut să tac în momentul în care am văzut că unul dintre agresori a ales să-și retragă demisia „de onoare”, demonstrând că nu există onoare printre smardoii politicii vechi. Motivul e simplu: există trusturi media care au făcut și fac apologia violenței, gata să calce pe cadavre dacă-i necesar pentru un pic de rating în plus. Durerea și violența vând, nu-i așa? Ce mai contează prețul plătit? Ei bine, doar câteva zeci de ore mai târziu, o altă colegă de-ale mele, Flavia Boghiu, viceprimar al municipiului Brașov, a fost amenințată online cu bătaia de către un consilier local, comentariile din corpul postării fiind dintre cele mai barbare. Și mai periculoase.
Înțeleg că USR stă precum un ghimpe în coaste celor care s-au gândit că-i rost de jaf în politica românească. Înțeleg și sacrificiul constant al colegilor mei. Acest text nu-i de fapt despre asta însă. E despre a înțelege odată că violența naște violență și că a o banaliza, a râde de ea sau a ignora nu face decât să perpetueze un extremism menit să nască tot mai multe victime. A accepta că o femeie merită bătută e, din punctul meu de vedere, a semna că nu mai suntem oameni. A nu lua atitudine împotriva acestor acte e a deveni complici. A fi și noi la fel de vinovați. Da, trebuie legi dure în acest sens, însă pentru ca acest lucru să se întâmple e important în primul rând ca niciunul dintre noi, indiferent de apartenența politică sau de viziuni să nu mai acceptăm asemenea barbarii. Indiferent de cum ne-am poziționa pe anumite subiecte, sper ca măcar cu atât să putem cădea de acord: că-i inuman să acceptăm actele de violență. Și că e inuman să privim impasibili atunci când ele se petrec.
